Da, da…. schimbare… de tara, de sens de circulatie, de stil de viata, si lista poate sa continue.
E vorba de o insula… maricica… un regat… unde se conduce pe partea stanga, toti banii au imprimata fatza reginei si berea si cidrul sunt FOARTE BUNEEEEEE. Asta e Anglia, o tara interesanta din multe puncte de vedere. Pentru moment ma aflu in Taunton (the town on river Ton) un orasel linistit, nu foarte departe de Bristol si la vreo 250 km de Londra.
Cateva imagini din Townton:
Fiind aşa de aproape de Paris (400 km), ne-am gandit că ar fi interesant sa vizitam si capitala Angliei - Londra. Zis şi făcut – rezervam bilete pentru Eurotunnel (un tren ce trece pe sub Canalul Mânecii cu 160 km/ora) dus-întors, facem plinul la maşină, ne trezim cu noaptea în cap sa ajungem la ora 8 la Calais pentru traversarea cu Eurotunnel-ul şi la drum !!! Foarte interesantă calatoria cu trenul (cu tot cu maşină) – traversarea se face in 35 de minute – şi ajungem la Folkestone. Coborâm din tren şi pornim la drum – ciudat sentiment- mergem pe stânga!!!
Ne obisnuim uşor cu mersul pe stânga (mai greu era în sensurile giratorii şi în intersectii cu prioritatea de stânga) şi ajungem în Londra.
Aici ne lovim de regină pe toate gardurile, inclusiv pe toti banii
… binecunoscutele lor autobuze….
… telefoanele publice la fel de roşii ca şi autobuzele…
Şi începem turul de forţă:
Westminster Abbey
Big Ben:
London Eye (o roată imensă de la înălţimea căreia se vede toată Londra):
Poliţia la datorie (şi pe post de mascote):
Mare adevăr (scris pe o bancă în parc):
Buckingham Palace:
Tower Bridge – impresionantă arhitectură îmbinată cu utilitate:
Cladiri cu forme ciudate au şi englezii:
Cam asta a fost… pentru ca la ora 15:30 s-a întunecat. N-aş putea trăi într-un asemenea oraş din cauza climei. Probabil asta este explicaţia faptului ca englezii sunt aşa mohorâţi.
Long live the Queen.
Iată că a venit şi ziua când se termină “exilul” meu în Franţa… Cu bune şi cu rele, au trecut şapte luni şi jumătate… E greu de descris starea pe care o am acum. Simt o mare bucurie că mă întorc acasa, dublată de o oarecare tristeţe că mă despart de tot ceea ce a însemnat “acasa” timp de atâtea luni… şi totuşi nu regret nimic… am cunoscut oameni interesanţi, am văzut locuri deosebite, am lucrat într-o echipă mare (Audilog-Ericsson) şi am învăţat multe în tot acest timp. Îmi iau rămas bun… spun “La revedere” nu “Adio”… şi cădem de acord cu toţii că poate într-o zi ne vom revedea, e o lume mica …
Au revoir et a bientôt !
Nu pot sa nu fiu de acord cu faptul ca Parisul e mai frumos noaptea decat ziua… Drept urmare iata niste imagini care cred eu ca vorbesc de la sine:
*************************************
Cartierul latin… agitatie maxima, numerosi turisti de toate natiile, restaurante cu specific frantuzesc, chinezesc, grecesc, italian, si asa mai departe (din pacate nu si romanesc)… Esti invitat inauntru intr-un mod propriu fiecarui restaurant… Totul e foarte colorat… Mirosul diverselor bunatati servite inauntru te atrage ca un magnet si intr-un final trebuie sa intri sa incerci specialitatile casei.
Una din cele mai ciudate locuri pe care am avut ocazia să le vizitez a fost muzeul de artă modernă. Mare e grădina Domnului şi multe îţi sunt date sa vezi daca intri aici… Pentru mine cel putin, va trebui sa mai curga ceva apa pe Sena pana sa înţeleg ceva din această “artă modernă”, încă nu gust aşa ceva, dar cine ştie, poate cu timpul…
Aşa arată muzeul din exterior:
Interesantă structură, design futurist, multă electronică.
La interior pe mai multe nivele – “arta modernă” în toată splendoarea ei.
Faptul că Parisul nu este un oraş aflat tocmai pe malul mării îl ştie toată lumea. Dar, parizienii au găsit o rezolvare şi la “problema” asta. Drept urmare, în fiecare an organizează o plajă improvizată pe malul Senei
Plaja e dotată cu tot ce trebuie: şezlonguri, umbreluţe, nisip, şi deoarece nu se poate face baie în Sena – cu duşuri care pulverizează apa în aşa fel încât toată lumea să se poată răcori.
Bine intenţionaţi, parizienii au un singur mare duşman- VREMEA ! care se pare ca nici anul acesta nici anul trecut nu a prea vrut sa-i vada bronzaţi. Până acum au fost în total 2 zile de plaja, de restul a ramas doar povestea 
Mare sărbătoare mare pe plaiurile franţuzeşti ( Origine: 14 iulie 1789 – Căderea Bastiliei). Ziua naţională a fost serbată cu mare fast, cu defilarea pe Champs-Élysées a diviziilor armate franceze şi a altor 23 de state membre UE, survolarea aceluiaşi bulevard de către peste 100 de avioane şi elicoptere ale aviaţiei.
Seara, 600 000 de persoane reunite pe champ de Mars, langa turnul Eifel, pentru a asista la un concert susţinut de Michel Polnareff – un solist foarte îndrăgit la ei.
După concert, mult aşteptatul foc de artificii…
Auzisem că există un mic restaurant cu specific românesc undeva în Paris, şi că preţurile nu ar fi chiar aşa piperate. Cum de poftă nu duceam lipsă (că de două luni şi jumătate am mâncat în mare parte franţuzisme) m-am gândit că nu ar strica să le fac o vizită. Zis şi făcut. După slujba de la biserica românească de pe Rue Jean de Beauvais, am plecat spre Picpus – la o staţie distanţă de Naţiuni, unde am găsit ceea ce căutam: Restaurantul ELENA. Aici ne întâmpină un domn cu Bonjour la care îi răspundem cu Bună ziua. De aici incolo, gata, ne-am pus la poveşti în româneşte cu gazda noastră, de prin valea Jiului de loc. În meniu, la loc de cinste găsim Ciorba de Burtă si Mititeii, recomandaţi cu căldură. Spre surprinderea mea, ciorba de burtă a fost chiar foarte bună, iar lângă mititei am primit muştar “din România”. Unde să mai punem că am primit şi o porţie “extinsă” de papanaşi, de să te lingi pe buze…
Tot ce mai lipsea era o bere rece românească. Din păcate n-a fost românească dar a fost rece si i-am iertat . Ce mai, festin în toată regula. M-am simţit pentru o ora acasă.
Din păcate poza e făcută cu telefonul, aşa că scuzaţi calitatea.
Dacă aveţi poftă să mâncaţi “ca la mama acasă” în Paris, vă recomand Restaurantul Elena.
Restaurant ELENA- 50 boulevard de Picpus, Paris 12ème.
